Wednesday 31 December 2014

Dragă 2014 .. Dragă 2015..

Dragă 2014,
Îți mulțumesc pentru lecțiile dăruite, lucrurile frumoase și rele, toate contează, toate au contribuit la maturizarea mea și formarea mea ca și caracter.
Anul acesta am făcut primul meu proiect, „Pagini cu suflet pentru fiecare”, care încă e în pauză, dar îmi doresc să fiu ajutată de 2015 să-l duc la bun sfârșit. Am cunoscut persoane noi prin intermediul blogului și al proiectului, persoane care deși la distanță, știu că mă pot baza pe ele. Mi-am făcut prieteni noi și mi-am strâns o mânuță de prieteni pe care să mă pot baza și care mă sprijină așa că vă mulțumesc, e inutil să vă menționez, dar vă știți voi. Vă iubesc și știți asta.
Cred că cel mai bine ar fi să o iau pe anotimpuri ca să rememorez și eu ce-am făcut.
Pe timp de iarnă am învățat și am citit, nimic ieșit din comun, am fost destul de în banca mea, parcă să zic că am cântat mai mult, iar primăvara a fost tot așa monotonă.
Și deja suntem la vară. Vara lui 2014 a fost cea mai frumoasă, rebelă și constructivă vară de până acum. Am făcut multe lucruri pentru prima dată, am citit în parc, m-a trăsnit ideea proiectului, am sărbătorit Sf. Maria cu mers la Gaudeamus cu Sayuki și nu o să uit cum ne-a prins 11 noaptea pe acolo, de închiseseră târgul, iar noi ne uitam la stele. :)) Frumoase amintiri, frumoase. Am făcut și primul meu maraton de lectură cu ea, bineînțeles că a câștigat. :)) Nu o să uit nici când am ajuns la liceu și ne întrebau profesorii ce am făcut pe timp de vară și toți ziceau „nimic, am dormit, am stat la calculator”, vara mea a fost atââât de activă încât nu știam cu ce să încep!
Toamna lui 2014 mi-a ciordit prietena și a dus-o la București, slavă Domnului că vine pe acasă la 2-3 săptămâni. :)) Dar așa am ajuns să mă apropii și de Caramel mai mult (o altă prietenă), iar Caramel a mai adus cu ea doi prieteni buni în cerculețul meu, acum unul din visurile mele e să ies o dată cu toți. :)) Hmm, chiar pe 1 Octombrie am început o experiență ciudată, din ea am învățat că nu trebuie să te lași condusă de fluturași, trebuie să ai grijă de tine mereu și nu trebuie să oferi oricui atenție sau mai bine zis, nu prea multă atenție că tot tu tragi... totuși în perioada aia am vrut să fac lucruri ieșite din comun și tot nu s-a salvat ceva, dar măcar am amintiri drăguțe și știu ce să evit data viitoare.
La liceu am avut o revelație și mi-am dat seama că îmi place să învăț, nu reușesc să învăț la toate, dar măcar îmi place și încerc. Tot în perioada asta m-a pălit obsesia pentru The Neighbourhood și Lana Del Rey.
Iar acum pe sfârșit de an, n-am prea făcut mare lucru. Am ieșit cu prietenii, m-am apropiat mai mult de ei, le-am făcut surprize și am mai citit.
 
Pe tot parcursul anului 2014 familia mea a fost bine, ne-am apropiat și aici mai mult, deci e ok.
Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta este categoric Delirium de Lauren Oliver
Cea mai bună melodie ascultată în 2014: The Neighbourhood - Say my name/Cry me a river
Cel mai bun film vizionat: The Giver
 
Heyy, acum e-acum..
 
Dragă 2015,
Îmi doresc ca pe parcursul domniei tale să:
-duc la bun sfârșit „Pagini cu suflet pentru fiecare”
-citesc peste 50 de cărți
-învăț multă biologie și să-mi placă
-muncesc pe timp de vară
-cânt mai mult și să mă pun serios pe exersat
-scriu o carte
 Și să fiu eu.. să trăiesc nu să supraviețuiesc și vreau să nu am prea multe așteptări. :))
 
”Am o poveste citită, o șoaptă zidită și praf de stele pe urmele mele...”
 
Voi ce vă doriți? Cum sărbătoriți?
Eu te rog mult 2015, fă-mă fericită! (sunt deja, păstrează-mă doar)
 

Tuesday 23 December 2014

Efectele timpului.

Deși spiritul Crăciunului m-a copleșit în așa fel încât suflețelul meu o să pocnească de fericire și de pace, am câteva momente de nostalgie, iar acesta este unul dintre ele.
De când prietena mea a plecat la facultate ne vedem o dată la 2-3 săptămâni și povestim ce am făcut în timpul în care n-am vorbit. Uhm, așa am realizat cât de multe se pot schimba în doar 3 săptămâni, fapt ce m-a marcat.
Mă uit în urmă, la anul acesta care a început să alunece vertiginos și la alți ani, la cum eram atunci și cum sunt acum. Câți factori minusculi au ajuns să mă facă altfel, să mă schimbe, poate într-un fel pozitiv sau negativ, nu mă pot pronunța, dar cert e că sunt diferită. Nu mai sunt așa de copil, nu mai sunt așa cuminte, am alte țeluri, poate mai mărețe. Acum există situații în care aș da orice să dau timpul înapoi, să nu mai fac anumite lucruri sau să mă avertizez., dar e imposibil și știu asta totuși mă surprinde că față de acum 3 săptămâni am o altă viziune asupra vieții în general cu tot ce ține de ea, prietenii, relații, vocație și toate cele.
Pe lângă diferențele care apar săptămânal sunt altele de ani! Și nu doar la mine, la toată lumea! De exemplu, mă întrebam ce mai face profesoara mea de limba engleză din generală că n-o mai văzusem de ceva vreme și într-o zi eram în stație și am văzut-o trecând cu un bebeluș în cărucior. Am rămas marcată! N-au trecut nici 2 ani de când n-am mai văzut-o și uite câte se pot întâmpla!
Timpul trece, dar pe unde trece lasă niște urme, e ca o apă care trece peste niște pietre, poate să aducă reziduri peste ele sau poate să le spele, lăsăndu-le ca noi.
Totuși orice ar fi, nu poți să te întorci și nici să regreți ceva. În cei 16 ani ai mei am învățat că toate au un rost, chiar dacă pe moment pare că nu, de fapt au. Și e minunat când piesele se pun cap la cap și prin contur, momentul acela în care se întâmplă ceva și declanșează un lanț de amintiri în capul tău și înțelegi de ce e așa și nu altfel.
Poate pare pueril, dar m-a preocupat zilele acestea trecerea asta, că  m-am trezit dintr-o dată văzând diferențe și remarcând continuu „anul trecut nu făceai așa, nu gândeai așa, n-ai fi ieșit cu cine ieși acum, etc.”
Voi aveți o marcă a celui care ați fost? Ceva ce să vă păstreze starea de acum un an, să zicem, eu am realizat că separat de jurnalul meu codat și de blog, care e mai mult decât un jurnal, am playlist-uri cu muzică, create cu ani în urmă! Doamne! Cât mi-am schimbat percepția, perspectiva, poate în mare e aceeași, dar acum răsună Scorpions - Born to touch your feelings, „Just the only way to feel all right/You've got your songs/They are everyday for awhile/Just the only way to feel all right” și sunt așa nostalgică, chiar așa, mi-am dat seama că mă regăsesc în versurile celor de la Scorpions și îmi plac mult, chiar dacă sunt deja cam moși.
Voi ce mai faceți? Cum mai sunteți?
 

Monday 15 December 2014

E luni, hai să zâmbim #1 + Nouă obsesie - Vama -

Soare. Nu e frumos? Nu vă face fericiți? Forfota asta de Crăciun a oamenilor de pe străzi în combinație cu razele soarelui, muzica celor de la Vama, pisicile care se joacă cu bradul meu, familia întreagă și prietenii pe care îi știu aproape mi-au adus genul acela de fericire absolută chiar. Îmi lipsise așa de mult soarele, totuși chiar dacă îmi place ploaia, vremea a exagerat puțin.
De câteva zile mă trezesc zâmbind și simțindu-mă pe drumul meu, la locul meu. Nu știu cum am pierdut senzația asta sau cum am putut să ignor faptul că nu făceam ce trebuie. Doamne, cât de mult mă bucur că trăiesc, de tot ce e în jurul meu, toate sunt așa frumoase. Poate par prea fericită sau vă gândiți că am o viață perfectă, dar nu. Am și eu problemele mele, dar am găsit unghiul din care să le privesc și nu sunt mereu așa.
Văzusem o poză cu ceva în gen „Fericirea ta e în buzunarul altcuiva” - hmm, chiar era, că o lăsasem eu acolo și nu am știut, dar mi-am luat-o și acum radiez de fericire, mă simt întreagă și nu sunt îndrăgostită, pur și simplu m-am săturat să mă plâng de tot felul de lucruri. O viață am, mai bine să mă bucur de ea. Nu îmi mai dau voie să fiu tristă. (^-^)
 
 
Acum să vorbim de titlul postării - am făcut o nouă rubrică și-am să scriu în fiecare luni la „E luni,, hai să zâmbim” nu rezolvăm nimic cu văicăreală.
Și ajungem la noua mea obsesie: Vama
Doamne! Sunt atât de complecși ca trupă, iar muzica lor are un sound unic în țară cel puțin. La început nu mi-au plăcut deloc, după am început să ascult de mai multe ori o piesă până i-am prins gustul. Vreau să vă spun că o piesă m-a făcut fericită, iar alta să plâng - asta e talent, asta e realitatea. Viața nu e mereu așa perfectă, sunt momente în care dai de greu și e mai bine să înțelegi asta. Îmi place la ei că nu scriu doar lucruri triste, ci te trec prin mai multe stări.
Am mai spus că m-am apucat să îi fac o biografie lui Tudor Chirilă, așa pentru suflețelul meu.
Las câteva melodii și versurile care m-au marcat din ele.
Știu că unora nu le plac, dar momentan rezonez cu ei foarte frumos.
”Într-o celulă, izolat, m-au pus ca să nu răspândesc iubire.
Știam și eu și ei că-n felul ăsta voi muri.
Îi auzeam vorbind de un vaccin care să protejeze lumea,
Că un dezastru ar fi dacă întreaga lume ar iubi.

Iubirea-i antidotul de care ei se tem...

Doar dacă iubesc pot să mă salvez,
Dacă iubesc pe oricine-mi iese în cale voi supraviețui.
Condamnat la iubire,
O epidemie am să răspândesc.„
 
”Iubito, îmi reproșezi că nu știu să dau, nu știu să primesc,
Acolo, sus pe cer, chemările se pierd, răspunsurile pier.
Iubito, nu înțelegi, am învățat să zbor, dar nu știu să merg,
Aicea, pe pământ, cuvintele se întorc, răspunsurile dor...

Tata era înalt, dragostea prea sus,
Răspunsuri nu veneau.
Iubito-am grijă acum,
Cu tine pot să merg,
La tine pot s-ajung...”
 
”Alerg, nebun
Și-mi scoate inima fum și cânt
Un cântec fără vreun rost adânc,
Te caut pe toate străzile
Din viața asta.

Tu poate oi fi
Ascunsă după vreun zor de zi,
O lume intreagă stă între noi,
Dar am un cântec și-am să cânt
Pâna ai s-auzi.”
 
”Când nu mai sunt cuvinte ca sa spui ce simți,
Când ești prea fericit, prea furios ori prea căzut,
Când nu mai înțelegi exact unde te-ndrepți,
Ești sigur că respiri, dar nu și că trăiești,
Danseaza ca să-ți amintești
Că ai o viață.

Dansez ca să îmi amintesc
Că sunt în viață și trăiesc!
Dansez pentru că trupul meu
E mai deștept decât sunt eu.”
„M-am hotărât să joc un rol:
De azi înainte eu pe Soare îl voi juca.
Am să răsar în fiecare zi și am s-aduc lumină în viața mea.

Trecutu-l trimit în partea de Nord a sufletului meu
Acolo e noapte, dar eu luminez, lumină înapoi primesc.

Dar nu am, nu am de ales,
Încă mai am o viață de trăit, o piesă de jucat.”
„Expropriază vieți,
Trăiesc în locul tău,
Cumpără suflete moarte,
E rândul tău!

Vise...
Să nu cumva să renunți!
Am încă vise...
Oricât ar fi ei de mulți!
Vise ...
Un suflet fără vise
Moare!

Un vis, dau totul pe un vis,
Un vis care să-mi dea libertate, să-mi dea libertate,
Un vis, regatul meu pe-un vis,
Un vis ca o lumină prin noapte să-mi dea libertate.”
 
Și preferata mea:

„Dumnezeu nu apare la stiri
Dumnezeu nu omoara delfini
Dumnezeu n-are Vis Nuclear
Dumnezeu nu topeste ghetari.

Dumnezeu n-a votat in Senat
Dumnezeu n-a luptat in Irak
Prea ocupati cu distrugerea lumii oamenii sunt ...
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni in seama aici pe Pamant.

Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap.

Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de razboi
Oamenii-si fac cruce, dar privesc in gol.

Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap.

Fara Credinta Corabia Umana rataceste prin spatiu
Se apropie furtuna,
Se-ntuneca lumea ...
Totul se vinde, se cumpara totul..
Banii sunt calea, adevarul si viata Iisus nu mai vine...
Dumnezeu se mai uita o data spre lume,
Nu e nimeni sa vada ca-ntinde o mana,
Nu e nimeni s-auda ca soapta iubirii El inca ne-o spune!?

Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Dumnezeu a privit...
Nu intelege unde a gresit...?
Dumnezeu a privit... a privit... a privit...”
 
Aștept părerile voastre.
Voi ce mai faceți?

Saturday 13 December 2014

Fericire într-un final + Hăinuță nouă :3 (și o ciornă mai veche - de criză existențială- )

Hmm, a venit iarna. Suntem în Decembrie. Eram foarte fericită de lucrul acesta până când am realizat că e ultima lună a anului. Nu ştiu ce înseamnă asta pentru voi, dar pentru mine e un semnal de alarmă. Goodreads-ul meu 2014 e la jumătate, dar mai sunt câteva săptămâni. Timp de 2 luni am citit doar 3 cărţi, asta îmi arată că sunt pe lângă drumul pe care trebuie să îl urmez.
În două luni eu nu am făcut nimic pentru omenire, avântul cu proiectul l-am cam pierdut, cărţi n-am citit, la liceu am mers cu frâna de mână trasă chiar în voia sorţii, iar fericirea mea ajunsese în buzunarul altcuiva.
Ştiţi uneori avem ocazia de a ne pune o dorinţă, eu mi-am dorit foarte tare un lucru, dar n-am ştiut că trebuie să menţionez toate aspectele aşa că dorinţa mi s-a îndeplinit, dar într-un alt mod decât cel aşteptat. Totuşi Universul şi-a făcut milă şi a spus "Biata Lissa, de când îşi doreşte asta, hai să îi îndeplinim dorinţa şi să o facem să înţeleagă că unele lucruri nu îţi fac bine, iar Dumnezeu ştie ce e bine pentru tine şi ce nu, dar te lasă pe pielea ta dacă tot ceri aceelaşi lucru over and over again".
Păi şi uite-mă aici dorinţa mi s-a îndeplinit iar după două luni: sunt supărată pe mine. Pentru că m-am sustras de la propria mea viaţă umblând după cai verzi pe pereţi care nu meritau nici 1% din atenţia pe care le-am acordat-o.
Vaai, ştiţi de ce îmi place să scriu aşa mult? Scriind îmi dau răspunsuri la prorpiile întrebări. De exemplu acum mi-a venit în minte "În viaţă dacă eşti nelămurit într-o situaţie gândeşte-te cum îţi influenţează acea situaţie misiunea ta personală în viaţă". Adică răspunsul la "a meritat să umbli după cai verzi pe pereţi?" - Nuu! Normal că nu. A fost cea mai mare prostie de până acum. Am uitat care îmi este drumul, misiunea de acum. Dar cred că mai important este să realizezi că ai greşit ca încet, încet să găşeşti o potecă de întoarcere către drumul tău.
Iar am o postare îmbârligată, stau pe telefon şi nu mai am viziune de ansamblu plus că e târziu, dar nu ştiu când o să mai am timp să scriu că vin tezele, testele şi alte minunăţii.
Esenţa acestei postări este de-a marca reîntoarcerea Lissei la propriul drum. O să mă apuc să scriu poveşti, să mai vorbesc cu nişte editurii, să fac un maraton de citit că poate fac o minune şi îmi aduc Goodreads-ul la zi, să fac fotografii, dar cel mai important să încerc să fac lucruri pentru toţi, ceva benefic întregii umanităţi, nu să acord atenţie cailor verzi de pe pereţi, iar pe restul să dau la o parte. Totuşi mai e soluţia de a le face pe toate, dar e mai complicat şi nu poţi să umbli după cai verzi dacă ei nu vor asta. :-?
Printre altele de Black Friday mi-am luat doar "Celelalte poveşti de dragoste" de Dan Teodorovici şi de-abia aştept să mă pierd printre cuvintele cărţii. În materie de muzică The Neighbourhood a devenit o obsesie pentru mine :3 şi cam atât despre mine.
Voi ce mai faceţi? Ce mai citiţi?
P.S.  Săptămânile acestea am cunoscut câţiva oameni frumoşi, iar în weekend-ul prelungit am fost alintată acasă la vechi prietene cu haleală, băuturi calde şi chiar cu un film drăguţ. Până la urmă viaţa e frumoasă şi trebuie să înveţi să o trăieşti fără dramatizare. ^-^
 
Update:
Postarea are o săptămână și jumătate de când e în ciornă, era cam posacă pentru a o posta, dar nu pot să fug de latura asta a mea care se pierde. Totul a rămas în urmă. Am reușit să înlătur ce m-a ținut în loc, sunt foarte fericită că am putut lăsa speranțele mele și m-am trezit din lumea mea în realitatea asta dură în care unora le pasă și altora nu, iar eu reușisem să îmi creez o iluzie, dar nu-i nimic. M-am trezit și am ajuns la concluzia că n-am prețuit destul adevărații prieteni din jurul meu, așa că am încercat să repar asta.
Lissa e ca nouă, am învățat să trăiesc altfel, văzând fiecare clipă ca pe o ultimă, iubind și prețuind totul mai mult, de la natură până la aglomerația din microbuze. Viața e atât de frumoasă dacă găsești unghiul potrivit din care s-o privești.
Am făcut cumpărături de Crăciun și sunt așa de fericităăă :3 A fost așa de frumos, de-abia aștept să le pun sub brad și să văd zâmbetele când le înmânez :3
Voi ce mai facețiii?
 
P.S.: Nu pot să cred că melodia asta are sens, e atât de adevărată acum. Nu credeam că o să se întâmple asta. :))
Iar aceasta mă liniștește și descrie decizia mea:
P.P.S.: Îl admir pe Tudor Chirilă, așa că am hotărât să îi studiez viața, cariera și toate melodiile sale.
 
 
 

Saturday 22 November 2014

O poveste despre cum s-a pierdut Lissa printre rândurile vieții.

Hei, hei, ce ne place să ne complicăm viața.. să dăm unui cuvânt mii de sensuri, să punem la suflet cuvinte rostite cu ușurință, dar fără să le credem, să ne creăm iluzii și speranțe zadarnice..
Postarea asta a fost în ciornă de câteva zile, am șters-o, am rescris-o, scriam - ștergeam, iar scriam, ajunsesem să renunț la scris până când vorbind cu cineva care s-a lăsat de blogărit i-am spus ”Niciodată să nu renunți la scris spunând că nimănui nu-i pasă de ceea ce scrii, niciodată! Pentru că uneori e posibil ca prin absurd să ajuți o persoană să ia o decizie prin ce scrii tu acolo sau să faci ziua mai bună cuiva..” așa că după ce-am șters postarea am zis că e mai bine să o scriu, poate că cineva a simțit ce simt eu acum sau poate că mă poate ajuta..
 
Povestea nu e siropoasă, nici lacrimogenă, povestea e una simplă. Încercând să ajung la cineva, să fiu perfectă pentru acel cineva m-am pierdut pe mine. Poate o să vă gândiși că e din vina acelui cineva, dar nu, e din vina mea. A mea și doar a mea. Eu am fost cea care a încercat să fie perfectă, nu mi s-a cerut asta. Eu am fost cea care a încercat să își schimbe valorile, deși nu mi s-a cerut. Am renunțat așa ușor la unele tabieturi.. și eram pe aproape să renunț la cine eram cu adevărat, pentru că mă pierdusem. Pentru că mă obișnuisem cu o prezență și cu o stare de spirit ce-mi creease impresia de dependență, că dacă nu o să am ce vreau o să pice cerul peste mine, dar am avut noroc. Am avut prieteni și am avut muzică. Mă rugasem chiar. Mă rugasem ca într-o dimineață să mă trezesc și să nu mai simt ceea ce simțeam, pentru că acele sentimente neîmpărtășite cu nimeni ajunseseră să mă domine, să mă facă să mă înec în ele, fără să mai scap. Dar există un leac care te ține mereu în picioare, muzica! Dar ce te faci când inclusiv preferințele muzicale ajunsesei să ți le schimbi? Păi atunci vin prietenii, acei prieteni adevărați care trag de tine și îți spun că nu merită. Că ești mai bună de atât. Că tu meriți mai mult decât ceea ce ți se oferă. Am fost o fantomă în propria viață până într-o dimineață când..
M-am trezit și sentimentele alea valorau prea puțin, nu era ca și cum ar fi plecat de tot, nu cred că am plecat de tot, în fond, nu mai știu nimic exact. Dar știu că m-am trezit realizând că sunt pierdută. Că tot ce vedeam eu era o iluzie optică, o reflecție a idealului minții mele. Se întâmplase ceea ce-mi dorisem. Să văd totul clar. Să văd că eu eram aia cu speranță și care încerca să ajungă la perfecțiunea din punctul de vedere a unei anumite persoane, pentru ceva inexistent. De ce aveam speranță? Dacă se întâmpla ceva ce? Tot la nimic se ajungea în final. Credeam că mă lupt cu cineva, dar acel cineva eram tot eu. Se creeaseră două euri. Un Eu care nu voia să creadă că e adevărat ce se întâmplase, care continua să spere că e o glumă proastă sau un test sau orice altceva, dar nu adevărul și celălalt Eu care știa realitate, că acela era adevărul și accepta asta, dar primul eu era mai puternic. Până în aceea dimineață. Când am hotărât să nu mă mai mint, să accept întru totul realitate. Am început să mă adun, să fac lucruri pentru mine, dar bine înțeles, când scapi de o anumită parte a trecutului și începi să treci peste, ce se întâmplă? Îți mai aduce Universul altă părticică, să-ți arate că se poate și mai rău, că te poți pierde și mai tare decât te pierdusei că mna, doar nu așa e în viață?
După ce m-am mai lăsat puțin pierdută în valurile acelea de sentimente ce am făcut? - Am răcit - Bine, asta nu era în plan și nu despre asta voiam să vă spun. Am scris. Am stat eu cu mine. Am citit. M-am uitat la seriale și filme. Am cântat. Am gătit chiar. Și am să continui să fac lucrurile care-mi plac cu adevărat mult, mult, mult până când o să fiu din nou fata aia zburdalnică și energică, căreia nu-i e jenă să cânte în mijlocul străzii pline de trecători, care citește și se îndrăgostește de povești, care râde mult, care țopăie, care-și sâcâie prietenii și care nu e niciodată tristă. Am atât de multe lucruri de făcut pentru mine, pentru plăcerea mea.
Totuși după toată povestea aceasta despre cum m-am pierdut în drum spre Nicăieri, nu o să renunț la un lucru.
La partea mea slabă, care spune tot ceea ce simte. Știu că mulți o consideră o slăbiciune, dar eu așa sunt. Lucrul acesta a ajuns să mă definească, simplu fapt că spun ceea ce simt. Să nu credeți că noi, persoanele de acest gen suntem slabe și proaste, nu...  Știm că putem fi rănite, știm că vă oferim un avantaj, dar o facem pe riscul nostru și DA, știm riscul. Degeaba o să îmi spună x și y că n-am suferit destul că poate e așa, dar nu mă schimbă asta. Dacă mă răniți și dacă sufăr asta e.. o fac pe propria răspundere, mă pierd pe propria răspundere. Cad, dar mă ridic după.
 
 
 
 Voi ce mai faceți?

Thursday 13 November 2014

Pace, fericire, recomandări și niște cover-uri.

„Searching for meaning
But are we all lost stars
Trying to light up the dark” - Lost Stars
 
Sunt fericită în ideea de împăcată. Am tot ce mi-am dorit până acum. Acasă totul e bine, la liceu e tot bine și am timp de toate. :3
Am văzut două filme superbe și am zis că dacă tot le-am văzut, să vi le și recomand.
Primul se numește Begin Again și este un film nu prea profund, numai bun de văzut duminică seara la căldurică. Ideea principală este viața din perspectiva celor din industria muzicală, filmul fiind chiar spre Musical, dar are și ceva romantism și îți dă o senzație de pace.
 
 Al doilea film se numește „The Giver” și este după cartea omonimă a lui Lois Lowry. Povestea este profundă, am plâns jumătate din film pentru că mi s-a părut atât de asemănător cu realitatea, adună cruzimea și inocența omenirii și scoate în evidență felul în care suntem mințiți și avem impresia că lucrurile sunt bune când de fapt, sunt rele. Filmul este Sci-Fi și cum eu mă dau în vânt după acest gen, l-am adorat. Aduce puțin a Divergent, am spus că o să citesc și cartea. Așa că dacă vreți să vedeți un film profund care adună acțiune, dramatism, speranță și romantism la un loc, acesta este perfect.
 
 
  
 
Am făcut și două cover-uri noi, în ideea de a mă mai motiva să învăț melodii și să le duc la bun sfârșit că am darul de a începe melodii și de a nu le termina.
Următoarele sunt melodiile care-mi umblă prin căpușor zilele astea.

 
 
 
 
Update:
Postarea e în ciorne de acum vreo două duminici și de atunci s-au schimbat lucrurile. Mă simt împăcată și destul de fericită, dar am devenit confuză și melancolică, după toamna de afară încep să cred că e din cauză că au căzut aproape toate frunzele, ceea ce e puțin trist, vine iarna și nu-mi place, măcar să vină cu zăpadă.
În plus, la liceu la ora de psihologie a venit un băiat cu vreo doi ani mai mare ca noi, foarte deștept și sigur pe el și doamna profesoară îl întreabă ”Uite, ești într-o clasă de 23 de fete, ce sfat le-ai da când vine vorba de băieți?”, la care el dezinvolt „Nu mai fiți așa complicate și nu mai complicați totul, nu mai căutați sens în orice, în capul băieților totul e simplu, dar voi aveți talentul de a complica totul, așa că n-o mai faceți.”
Au trecut două zile și acum mi-a venit în cap ce spusese.. Da. Complicăm totul. Pentru mine e complicat totul, de ce nu poate să fie ceva simplu? De ce trebuie să vedem lucrurile complicat?
Am o groază de lucruri și temeri de care trebuie să mă descarc și probabil zilele astea o să scriu o postare de aia „...și atunci cerul a căzut peste mine și nu știam ce să mai fac”.
În final cred că cel mai bine e să vă las toate versurile de la „Lost Stars” pentru că melodia asta mă caracterizează întru totul de acum.
 
”Please don't see just a girl caught up in dreams and fantasies.
Please see me reaching out for someone I can't see.
Take my hand, let's see where we wake up tomorrow.
Best laid plans; sometimes are just a one night stand.
I'll be damned; Cupid's demanding back his arrow.
So let's get drunk on our tears.

And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?

Who are we? Just a speck of dust within the galaxy.
'Woe is me' if we're not careful turns into reality.
Don't you dare let our best memories bring you sorrow.
Yesterday I saw a lion kiss a deer.
Turn the page; maybe we'll find a brand new ending.
Where we're dancing in our tears.

And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?

I thought I saw you out there crying...
I thought I heard you call my name...
I thought I heard you out there crying...
But just the same...

And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
Searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?
Are we all lost stars trying to light up the dark? ”
 
Please don't see just a girl caught up in dreams and fantasies.
Please see me reaching out for someone I can't see.
Take my hand, let's see where we wake up tomorrow.
Best laid plans; sometimes are just a one night stand.
I'll be damned; Cupid's demanding back his arrow.
So let's get drunk on our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?


[Verse 2]
Who are we? Just a speck of dust within the galaxy.
'Woe is me' if we're not careful turns into reality.
Don't you dare let our best memories bring you sorrow.
Yesterday I saw a lion kiss a deer.
Turn the page; maybe we'll find a brand new ending.
Where we're dancing in our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?

[Bridge]
I thought I saw you out there crying...
I thought I heard you call my name...
I thought I heard you out there crying...
But just the same...

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
Searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?
Are we all lost stars trying to light up the dark?

Source: http://www.directlyrics.com/keira-knightley-lost-stars-lyrics.html
 
Voi ce mai faceți? Ce mai citiți?
 
Please don't see just a girl caught up in dreams and fantasies.
Please see me reaching out for someone I can't see.
Take my hand, let's see where we wake up tomorrow.
Best laid plans; sometimes are just a one night stand.
I'll be damned; Cupid's demanding back his arrow.
So let's get drunk on our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?


[Verse 2]
Who are we? Just a speck of dust within the galaxy.
'Woe is me' if we're not careful turns into reality.
Don't you dare let our best memories bring you sorrow.
Yesterday I saw a lion kiss a deer.
Turn the page; maybe we'll find a brand new ending.
Where we're dancing in our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?

[Bridge]
I thought I saw you out there crying...
I thought I heard you call my name...
I thought I heard you out there crying...
But just the same...

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
Searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?
Are we all lost stars trying to light up the dark?

Source: http://www.directlyrics.com/keira-knightley-lost-stars-lyrics.html
 
 
Please don't see just a girl caught up in dreams and fantasies.
Please see me reaching out for someone I can't see.
Take my hand, let's see where we wake up tomorrow.
Best laid plans; sometimes are just a one night stand.
I'll be damned; Cupid's demanding back his arrow.
So let's get drunk on our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?


[Verse 2]
Who are we? Just a speck of dust within the galaxy.
'Woe is me' if we're not careful turns into reality.
Don't you dare let our best memories bring you sorrow.
Yesterday I saw a lion kiss a deer.
Turn the page; maybe we'll find a brand new ending.
Where we're dancing in our tears.

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
We're searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?

[Bridge]
I thought I saw you out there crying...
I thought I heard you call my name...
I thought I heard you out there crying...
But just the same...

[Chorus]
And God, tell us the reason youth is wasted on the young.
It's hunting season and this lamb is on the run.
Searching for meaning...
But are we all lost stars trying to light up the dark?
Are we all lost stars trying to light up the dark?

Source: http://www.directlyrics.com/keira-knightley-lost-stars-lyrics.html


Saturday 8 November 2014

A treisprezecea poveste de Diane Setterfield (Recenzie)

Puteți comandat cartea de la librăria online Libris.
 
Descriere:
<<"Spune-mi adevărul!" sunt cuvintele care le leagă pe celebra scriitoare Vida Winter și pe tânăra autoare de biografii Margaret Lea, făcându-le să-și vadă destinele în oglindă. Vida Winter le-a dat jurnaliștilor nu mai puțin de nouăsprezece variante contradictorii ale biografiei ei bântuite de vechi și periculoase secrete de familie. Margaret Lea și-a făcut o profesie din a înlătura carnea ficțiunii și a descoperi scheletul faptelor reale, întrucât îi plac poveștile de modă veche, cu finaluri fără echivoc. Secretele adânci, iubirile netrăite, fantoma geamănului pierdut reprezintă puntea de legătură între cele doua personaje. Când se uita în oglindă, fiecare zărește chipul îndurerat al altcuiva. Împreună, Vida și Margaret vor străbate hățișurile unei istorii personale ce oscilează între nebunie si dragoste obsesivă, între minciună și jumătăți de adevăr. Treptat, paginile albe ale enigmaticei povești -- a treisprezecea -- pe care scriitoarea nu vrea să o depene își vor dezvălui taina.>>

Recenzie:
A treisprezecea poveste” este una dintre puținele cărți care a reușit să mă captiveze încă din primele zece pagini. De obicei acord cărților 100 de pagini să mă cucerească, dacă nu reușesc, le mai abandonez, dar această carte n-a avut nevoie de 100 de pagini. Sincer, mă gândeam când am ajuns pe la pagina o sută și puțin că deja se întâmplaseră o mulțime de lucruri, acțiunea este continuă și dinamică.
Protagonista cărții este Margaret Lea, o tânără biografă căreia i se oferă șansa de a obține adevărata biografie a autoarei de succes Vida Winter, care era cunoscută pentru faptul că de fiecare dată mințea când venea vorba de viața ei reală. De fiecare dată inventa o altă poveste și lumea deja se plictisise de minciunile ei, iar Lea nu părea prea încântată, dar a hotărât să încerce. Prima dată a citit cea mai râvnită cartea a Videi, „Treisprezece povești”, dar la finalul acesteia descoperă cu regret că sunt doar doisprezece și ajunsă la casa scriitoarei e hotărâtă să o afle pe cea de-a treisprezecea.
Surprinzător este că Lea ajunge să fie parte din poveste, să descopere că ceva foarte puternic o leagă de Vida Winter, ceva ce o absoarbe întru totul în ceea ce i se povestește. Ajunge încet încet să fie prinsă ca într-o pânză de păianjen, iar între ele se instaurează un joc de-a șoarecele și pisica, când încep să curgă poveștile Videi despre vremuri de mult apuse cu despre dragoste, fetițe pierdure, frați, incesturi, sinucideri, pierderi, câștiguri, averi și cel mai important, gemene.
Totuși Diane Setterfield ne ține în suspans până la finalul cărții, ca nu cumva să o lăsăm mai devreme din mână, fapt pentru care dacă vă tentează rezolvarea misterului, vă sfătuiesc să citiți cartea cât mai repede că n-aveți ce pierde.

Părerea mea:
Sincer, e prima carte care mă ține așa în suspans, dar care mă si sperie reușind totuși să mă facă să o duc până la capăt. Mi-au plăcut cât de bine sunt descrise personajele și jocul psihologic dintre ele. Și ideea că avem povești importante de dinainte să ne naștem, că nu poți să povestești ceva de când te-ai născut, că povestea vieții tale nu atunci începe, ci trebuie să dai firul înapoi cu câteva generații.
 Plusul cărții este faptul că e scrisă din perspectiva Leei care este un șoarece de bibliotecă ca și noi, ceea ce face să ne fie mai ușor să ne punem în pielea ei, lucru important pentru mine.
Sper că v-am stârnit interesul pentru carte, chiar merită citită, mai rar așa cărți. (:

Alte păreri:
"Intriga este concepută pe mai multe planuri care se întretaie și se iluminează reciproc, iar din ea nu lipsesc, în doze recomandate, suspansul, misterul originii, jocurile identitare, pasiunile interzise." (Alexandra Rusu, "Besteseller ca la carte: A treisprezecea poveste", Evenimentul zilei, 9 martie 2008)
"Prin A treisprezecea poveste, Setterfield face o declarație dragoste eroinelor romantice ale lui Wilkie Collins sau ale surorilor Bronte. Un minunat roman gotic, care insa apartine prin spirit secolului XXI." (Kirkus Reviews)
"A treisprezecea poveste ii va da cititorului placeri incendiare si fiori reci, cerand adrenalina ca sa-si dezvaluie secretele. Se potriveste la fel de bine unei dupa-amiezi ploioase pe canapea si unei zile insorite pe plaja." (Library Journal)
"O carte hipnotica... Un roman noir, dar in acelasi timp plin de umor, de culori, de vitalitate. La sfarsitul lui, cititorul nu-si va dori decat o noua poveste scrisa de aceeasi mana." (Barnes and Noble)
 
Trailer film:
 
Cartea mi-a fost oferită de librăria de cărți online Libris. Vă mulțumesc pentru acest minunat roman. ^^
Notă: 5/5 ⭐⭐⭐⭐⭐

P.S: Mai am o postare despre ce filme am văzut săptămâna trecută, am tot amânat-o și a rămas o schiță și atât..
Voi ce mai faceți? Ce mai citiți?

Saturday 25 October 2014

Lissisme (^-^)

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris și-mi pare rău. De fapt, a trecut ceva timp de când degețelele mele n-au mai bătut la o tastatură de laptop, ceea ce-i ciudat.
Săptămânile mele au devenit monotone și pentru mine asta e bine, la mine totul trebuie să fie planificat pentru a mă simții în siguranță. M-am acomodat în sfârșit cu atmosfera de a 10a că până acum mi-a dat ceva bătăi de cap, toți profesorii nu mai au mila din clasa a 9-a, acum ști sau nu și atât.
M-am apucat să citesc „A treisprezecea poveste” de Diane Setterfield, dar nu știu dacă vă puteți închipuii că nu mai am poftă de citit. La liceu au început comentariile la română, mulțimile de teste și nu prea mai am timp de lenevit și dospit citind, dar o să-mi revin eu.
Acum câteva zile îmi plăcea așa de mult vremea, dar s-a strica dintr-o dată și parcă e iarnă urâtă nu toamnă. Vremea asta mă face să stau închisă în casă și să scriu muuult să-mi las gândurile să plutească pe hârtie, dar lumea mă strigă și parcă e mai important să aduni amintiri decât să te plângi întruna că ești singur, când nu ești de fapt.
Poate o să mai scriu o postare în care să las cascada de sentimente să iasă la iveală, dar uneori și să fi sincer este obositor.
Las câteva melodii pe care le-am ascultat săptămâna asta. Știu că e ciudat, dar chiar am încercat să dau o șansă și muzicii rapp. :o3
Voi ce mai faceți? Ce mai citiți? :o3
 

Thursday 16 October 2014

Tu.

Tu - pronume personal persoana a II-a singular. Simplu. Foarte simplu, nu?
Nu. Nu e simplu deloc.
Tu m-ai făcut să văd altfel lumea.
Tu mi-ai pătruns în mica mea lume fără să-ţi fi dat voie, fără să-mi fi dorit măcar să te am prin preajma.
 Totuşi, ai avut capacitatea de a sării zidurile sufletului meu şi de a ajunge lângă el şi nu doar că nu eşti conştient de asta, dar cred că nici măcar nu îţi doreşti asta( şi nici nu îţi prea pasă.)
 Chiar așa...., tu nu stăteai pur şi simplu cu mine pe-o bancă....
 Cu tine mintea mea era goală, orice gând îmi venea ţi-l spueam. Mă înţelegi în toată esenţa mea, a fetei cu un trecut greu, timidă, inocentă şi care tânjeşte după ideea de iubire.
Singurele gânduri pe care ţi le ascund sunt cele despre tine, care, crede-mă, sunt multe...
E felul în care mă faci să ma simt şi felul în care mă faci să vreau să fiu.
Dacă ţi-aş spune tot ce gândesc nu ar mai avea nici un farmec.. aşa te mai las să descoperi singur.

Dar gândurile astea mă macină şi mă fac să mă gândesc mereu la "ce ar fi fost dacă..." sunt o mie de variante de continuare.
 Gândurile astea îmi rod sufletul şi imi muncesc mintea. Am ajuns într-o stare de laşitate în care deşi eşti la doi paşi de mine, eu te văd la sute de kilometri şi-aş da orice să te simt mai aproape.

A devenit greu să-mi ţin sufletul în frâu.
 Până la urma nu tânjesc după un iubit.
Tânjesc după ideea de a avea un suflet cu care să-mi împart gânduri si trairi, care să mă accepte aşa cum sunt, care să se gândească măcar 1% din zi la mine, care să mă facă să zâmbesc atunci când am ajuns la capătul răbdării, care să îşi dorească să mă aiba aproape.
Problema e că uneori te îndrăgosteşti şi în momentul ăla toţi din jurul tău dispar şi rămâne doar persoana de care eşti îndrăgostit. Atunci doar acea persoană ţi se pare demnă de a avea acel rol în viaţa ta şi nimeni altcineva. Şi de atunci începe suferinţa. De ce?
Poate pentru că aşa a creat Dumnezeu lumea.
Sau poate pentru că vorbele toate i-au fost date omului doar pentru a-şi ascunde gândurile.
Îmi lipseşti şi-aş vrea să ştiu ce mai faci.Dar te intreb? Nu. De ce? Pentru că în mintea mea dacă-mi simţeai lipsa sau ai fi vrut să vorbim ai fi găsit tu o cale prin care să comunici cu mine....
Pentru că sunt prea laşă să spun cuvintele alea simple la care se rezumă totul. Îmi placi. Îmi placi şi atât. Aş vrea să pot să îţi spun asta la fel de mult cum mi-ar plăcea să îmi citeşti gândurile cu adevărat.
Mi-ar plăcea să ştiu ce o să fie de acum înainte, dar o să fiu aici.
O să aştept cuminte în lumea mea ...oricât este nevoie. Simt că merită aşteptarea.



 

Tuesday 14 October 2014

Firmituri de întâmplări. -Pe scurt pălăvrăgeală sau „înainte de culcare”-

Yp yaa. :3
În seara asta sunt veselă, chiar fericită, deși de-a lungul zilei am fost mohorâtă. Ziua asta m-a stors de puteri. Am avut chitară și după vreo șase ore și teme și aghh. Am reușit să iau laptopul de la mama și asta e important.
În ultima vreme nu am spor la citit. Am terminat „Cișmigiu & Comp.”, poate o să îi fac o recenzie.
Totuși săptămâna asta n-am citit nimic, pentru că totul îmi pare insipid..
Voi ați simțit acel sentiment că pentru o anumită persoană este excepția de la regulă? Că deși în 16 ani ați învățat să caracterizați un om după niște anumite valori, să observați dacă ține la voi după un tipar, ca mai apoi să apară o anumită persoană și să răstoarne tot? Să iasă din tipare, să treacă ziduri și să ajungă în punctul acela în care cu un singur cuvânt să vă poată rănii? 
Eu am întâlnit una, prima dată m-am speriat și m-am gândit că sunt pur și simplu o victimă ca oricare alta, că în fața acelei persoane sunt vulnerabilă, dar numai fiind vulnerabilă și știind sentimentul pot ajunge să fiu invulnerabilă sau măcar să încerc să fiu.. să las măcar o distanță față de aceea persoană până-mi dau seama dacă este de încredere. Eu aici greșesc. Eu ofer încredere din prima..
Și mai e ceva ce mă macină.. După sentimentele plăcute și după starea de beatitudine, a apărut o teamă apăsătoare.. teama că sentimentele nu sunt reciproce. Teama că tu îți dai sufletul pe tavă, iar cel căruia i-l oferi nici măcar nu îl vrea sau mai mult, vrea doar să se joace cu el.
Păi, atunci când teama asta pune stăpânire pe tine trebuie să faci o alegere între două variante.
Prima variantă e să te detașezi și să pleci, chiar dacă o să ai un gol în suflet, pleci și te scufunzi în cărți, în muzică, în fotografie sau în ce vrei tu.. și rămâi mereu cu acel gând „dar oare ce ar fi fost dacă?”..
Și cealaltă variantă.. Să riști. Să lupți. Să pierzi sau să câștigi. Ca un joc de poker, poți lua totul sau poți pierde totul. Varianta asta te lasă să pui suflet, să ai răbdare, să îți creezi un castel de vise, să plutești, dar și să plângi. Varianta asta e cea bazată pe sinceritate, dar cere răbdare și voință. Eu o aleg pe asta. Da, vreau să risc pentru o anumită persoană. O să pun suflet și o să am răbdare. Da. Pot să fiu rănită. Dar nu voi fi, cel puțin așa cred eu. Dacă mă înșel asta e.. mai am 30+ de cărți necitite, discografii neascultate și pagini de hârtie nescrise. Dacă o să fiu rănită o să mă doară, dar îmi asum asta. Universule, sper să auzi asta. Am luat o decizie și sper să fie cea înțeleaptă. De acum orice o să fie, nu o să mă plâng.. Mă duc să meditez la ce mă așteaptă ghemuită în pat...

 
 
 
 
 
Voi ce mai faceți? Cum mai sunteți? Ce mai citiți?
 

Saturday 11 October 2014

Frig.

E frig și dârdâi, dar nu îmi pasă. Acei ochi mă privesc în modul acela care te face să te topești într-un mod continuu.. să te pierzi.. iar.. și iar.. și iar.. și iar. Ciudat e că modul în care te pierzi e dulce și plin de fluturi și mai ales.. îți creează dependență.. Și mai ciudat e că deși nu știu ce simt acei ochi pentru mine, tot mă fac să mă simt în siguranță, fericită și acasă...
Cu cât inima noastră este rănită cu atât mai multe ziduri ne ridicăm, iar eu de-a lungul anilor am adunat muuulte ziduri. Nu oricine avea posibilitatea să le treacă. Așa îmi dădeam seama dacă o persoană merită să-mi stea aproape sau nu, dar mai ales, așa nu avea posibilitatea de a mă rănii. Acum, au venit acei ochi, care nu mă lasă în pace, care mă urmăresc peste tot, care mă fac să nu mai simt foamea, setea sau frigul. Acei ochi care au sărit peste TOATE zidurile mele. TOATE. În fața acelor ochi sunt asemenea unei căprioare paralizate de frică în fața vânătorului. Absolut compromisă. Un singur cuvânt și lumea mea ar fi distrusă și în același timp: un singur cuvânt, iar lumea mea o să fie din ce în ce mai roz.
Nu am somn, mama degeaba mi-a gătit, că pofta mea de mâncare n-are loc de grădina zoologică din stomăcelul meu. Iar scriu aici pentru a-mi aminti starea și momentul acelea. Când ochii aceia mă privesc pur și simplu nu pot să fac alt ceva decât să mă încălzesc și să plutesc. Aș vrea să pot să îi iau cu mine, pentru că sunt niște ochi speciali. Dar până atunci doar păstrez momentul în care mă priveau și mă pierd spre somn.
 
 
„Have you got colour in your cheeks?
Do you ever get that fear that you can't shift
The type that sticks around like something in your teeth?
Are there some aces up your sleeve?
Have you no idea that you're in deep?
I dreamt about you nearly every night this week
How many secrets can you keep?
'Cause there's this tune I found that makes me think of you somehow and I play it on repeat
Until I fall asleep
Spilling drinks on my settee

(Do I wanna know)
If this feeling flows both ways?
(Sad to see you go)
Was sort of hoping that you'd stay
(Baby we both know)
That the nights were mainly made for saying things that you can't say tomorrow day

Crawling back to you

Ever thought of calling when you've had a few?
'Cause I always do
Maybe I'm too busy being yours to fall for somebody new
Now I've thought it through

Crawling back to you

So have you got the guts?
Been wondering if your heart's still open and if so I wanna know what time it shuts
Simmer down and pucker up
I'm sorry to interrupt. It's just I'm constantly on the cusp of trying to kiss you
I don't know if you feel the same as I do
But we could be together if you wanted to

(Do I wanna know?)
If this feeling flows both ways?
(Sad to see you go)
Was sort of hoping that you'd stay
(Baby we both know)
That the nights were mainly made for saying things that you can't say tomorrow day

Crawling back to you (crawling back to you)

Ever thought of calling when you've had a few? (you've had a few)
'Cause I always do ('cause I always do)
Maybe I'm too (maybe I'm too busy) busy being yours to fall for somebody new
Now I've thought it through

Crawling back to you

(Do I wanna know?)
If this feeling flows both ways?
(Sad to see you go)
Was sort of hoping that you'd stay
(Baby we both know)
That the nights were mainly made for saying things that you can't say tomorrow day

(Do I wanna know?)
Too busy being yours to fall
(Sad to see you go)
Ever thought of calling darling?
(Do I wanna know?)
Do you want me crawling back to you?”